Pe măsură ce sustenabilitatea și competitivitatea devin tot mai interconectate, companiile caută soluții care să le susțină obiectivele de dezvoltare pe termen lung. În acest context, contractele de tip PPA (Power Purchase Agreements) au devenit un instrument strategic pentru organizațiile care își propun să combine accesul la energie regenerabilă cu predictibilitatea costurilor.
Cu un portofoliu global de aproximativ 14 GW în contracte PPA, ENGIE este lider al acestei piețe, sprijinind companiile în construirea unor strategii energetice adaptate provocărilor și oportunităților viitorului.
Ce este un PPA și de ce câștigă teren în întreaga lume
Un PPA este, în esență, un contract bilateral pe termen lung, încheiat între un producător de energie verde (precum eoliană și/sau solară) și consumatori corporativi, la condiții agreate în avans privind cantitatea livrată și prețul. Livrarea energiei electrice verzi este garantată și certificată pe durata contractuală, prin Garanții de Origine, ceea ce permite cumpărătorilor să își îndeplinească țintele de sustenabilitate. Contractele sunt încheiate de regulă pe perioade între 5 și 15 ani, însă se pot întinde până la 20 de ani.
Contractele de tip PPA sunt recomandate mai ales pentru business-uri care au consumuri de peste 10 GWh/an. Aceste contracte îi ajută pe marii consumatori să gestioneze riscurile asociate fluctuațiilor prețurilor din piață.
Beneficiile contractelor de tip PPA
Dincolo de predictibilitatea pe termen lung a costurilor cu energia electrică, PPA-urile contribuie la:
–Atingerea obiectivelor de sustenabilitate: PPA-urile reprezintă un angajament ferm, pe termen mediu sau lung, pentru utilizarea surselor de energie regenerabilă. Acestea contribuie la reducerea amprentei de carbon a afacerilor, fiind un instrument cheie pentru companiile cu obiective de decarbonare a activităţii.
–Diversificarea portofoliului energetic: PPA-urile fac parte dintr-o strategie de gestionare a riscurilor, ajutând companiile să își diversifice portofoliul de achiziție energie electrică și să își diminueze expunerea la volatilitatea prețurilor din piața de energie electrică.
–Diferențierea competitivă: PPA-urile oferă companiilor posibilitatea de a se diferenția de concurenți, prin înverzirea lanțului valoric propriu.
Contribuția la decarbonarea producției de electricitate: PPA-urile oferă producătorilor o vizibilitate pe termen lung a veniturilor, contribuind la o securizare a deciziei de investiție.

„În trecut, companiile cumpărau energie. Astăzi, ele își construiesc strategii energetice. Într-o economie în care competitivitatea este tot mai strâns legată de accesul la energie sigură, predictibilă și cu emisii reduse de carbon, PPA-urile devin un instrument strategic de dezvoltare. Aceste contracte permit companiilor să își optimizeze costurile pe termen lung, să își atingă obiectivele de sustenabilitate și să își consolideze competitivitatea, transformând energia într-un avantaj strategic pentru creșterea afacerii”, a declarat Denisa Voiculescu, Director Direcția Vânzări Clienți Business.
Unde se află piața astăzi?
Deși 2025 a adus o ușoară scădere față de nivelul record atins în 2024, piața globală a PPA-urilor rămâne la niveluri istorice ridicate. Acest lucru confirmă faptul că marile companii continuă să considere contractele pe termen lung pentru energie regenerabilă un instrument esențial pentru gestionarea costurilor și atingerea obiectivelor de sustenabilitate.
La nivel global, piața PPA-urilor corporative rămâne masivă, chiar dacă 2025 a adus prima scădere după aproape un deceniu de creștere. BloombergNEF estimează într-un raport publicat la începutul acestui an, „1H 2026 Corporate Energy Market Outlook”, că firmele au anunțat contracte pentru 55,9 GW de energie curată în 2025, cu 10% sub recordul din 2024, dar încă al doilea cel mai ridicat nivel istoric.
Cererea a fost susținută puternic de Big Tech, în special pe fondul creșterii consumului de energie al centrelor de date și al infrastructurii AI. Giganții tehnologici Meta, Amazon, Google și Microsoft au fost responsabili pentru 49% din întreaga activitate globală de pe piața PPA-urilor în anul trecut, conform BloombergNEF.

Sursa: BloombergNEF
Cu un volum record de 29,5 GW contractați, Statele Unite își consolidează poziția de lider mondial al pieței PPA.
ENGIE, liderul global în furnizarea de energie prin PPA
La nivel global, Grupul ENGIE este lider în furnizarea de energie prin contracte de tip PPA. În 2025, Grupul a semnat 4,8 GW de astfel de contracte, portofoliul total ajungând la aproximativ 14 GW. Portofoliul de clienți cuprinde unele dintre cele mai importante companii globale, precum Amazon, Microsoft, Google, Heineken și Coca Cola, potrivit datelor grupului.
Această poziție reflectă expertiza ENGIE în dezvoltarea unor soluții personalizate pentru clienți din industrii diverse, de la tehnologie și telecomunicații până la industrie, retail sau producție. Prin combinarea rolului de producător de energie regenerabilă, furnizor și partener de management al riscurilor, ENGIE poate oferi clienților soluții adaptate profilului lor de consum și obiectivelor de decarbonare.
Poziția de lider global este confirmată și de clasamentul publicat de BloombergNEF:

Sursa: BloombergNEF
În Europa, piața de PPA a crescut de peste patru ori
Potrivit Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), capacitatea contractată prin Green PPA-uri corporative din Europa s-a majorat de peste patru ori între 2020 și 2024, de la 3,1 GW la 12,9 GW. (sursa: „Progress of EU electricity wholesale market integration. 2025 Monitoring Report”, November 2025).
În același interval, numărul de PPA-uri a crescut de circa 70 la aproximativ 300, o creștere semnificativă. Astfel, pentru tot mai multe companii, energia verde este securizată prin contracte pe termen lung, fiind tratată ca o investiție strategică.

La nivel european, centrele de date au devenit principalul cumpărător de energie prin PPA, depășind industria manufacturieră. Tendința este alimentată de dezvoltarea inteligenței artificiale și a infrastructurii digitale, care generează o cerere tot mai mare pentru energie regenerabilă și predictibilă pe termen lung.
În țări precum Spania, Franța, Grecia, Irlanda, Italia sau Polonia, ACER identifică centrele de date printre principalii cumpărători de energie prin PPA. Detalii pot fi găsite în fișele de țară publicate de ACER, disponibile AICI.
România este deja în Top 10 piețe PPA din UE
ACER arată că România a reprezentat aproximativ 4% din toate PPA-urile semnate în UE și Norvegia în 2024. Poate părea puțin, dar asta înseamnă că România este deja comparabilă cu piețe mai mature precum Belgia (4%) sau Irlanda (4%) și peste țări precum Austria, Finlanda sau Ungaria.
Deși piața locală este încă într-o etapă de maturizare, interesul companiilor pentru contracte pe termen lung este în creștere. Dezvoltarea accelerată a capacităților regenerabile și nevoia de predictibilitate creează premisele pentru o extindere semnificativă a pieței PPA în următorii ani.
Conform ACER, liderii în acest domeniu sunt Germania și Spania, fiecare având câte o cotă de 17% din toate PPA-urile europene.
Exemplul ENGIE Romania – Orange România este relevant pentru începutul pieței românești. În 2023, Orange a semnat cu ENGIE un vPPA prin care acoperă 30 GWh din necesarul anual de energie electrică cu energie solară.
În 2025, cele două companii au semnat un nou vPPA, pe 10 ani, pentru aproximativ 40 GWh/an de energie eoliană provenită dintr-un parc operat de ENGIE Romania.
Cele două acorduri subliniază angajamentul companiei ORANGE de a atinge obiectivul #NetZeroCarbon până în 2040, contribuind la decarbonarea operațiunilor și la creșterea ponderii energiei regenerabile în consumul său de energie și al ENGIE de a susține eforturile de decarbonare ale clientului său.
De ce contează PPA-urile și pentru investițiile în regenerabile
Pentru ENGIE, PPA-urile sunt conectate direct cu dezvoltarea portofoliului regenerabil. ENGIE Romania operează aproximativ 250 MW de capacități regenerabile și are în dezvoltare proiecte de aproximativ 750 MW. Obiectivul companiei este acela de a atinge capacități de 1 GW de energie regenerabilă și 300 MW de stocare până în 2030. Portofoliul include proiecte solare, eoliene, investiții în baterii și proiecte câștigătoare în schema CfD.
De altfel, ACER arată că „în ultimii ani, PPA-urile au devenit unul dintre principalele instrumente pentru mobilizarea investițiilor în noi capacități de producție din surse regenerabile. Ele oferă stabilitate a costurilor pentru consumatorii corporativi și fluxuri de venituri predictibile pentru dezvoltatori – elemente esențiale pentru ca proiectele să fie bancabile și să poată fi dezvoltate, operate și finanțate pe termen lung”.

„România are oportunitatea de a deveni una dintre piețele relevante de Green PPA din regiune, beneficiind atât de potențialul său regenerabil, cât și de interesul tot mai mare al companiilor pentru soluții energetice pe termen lung. Green PPA-urile creează o punte între cererea de energie verde și investițiile necesare pentru dezvoltarea noilor capacități de producție și stocare, contribuind la accelerarea tranziției energetice”, concluzionează Cristian Buzan, Executive Vice President, Renewables & Flexible Power la ENGIE Romania.
Prin expertiza sa globală, portofoliul de proiecte regenerabile și experiența acumulată în dezvoltarea contractelor PPA, ENGIE contribuie la dezvoltarea pieței locale și sprijină companiile în construirea unor strategii energetice sustenabile și competitive pe termen lung.
(Main photo: Parc Eolian Baleni_Engie)
CITEȘTE ȘI:
Realitate economică: energie regenerabilă 24/7, pe fondul prăbușirii costurilor bateriilor
Microsoft a atins 100% consum de electricitate din surse regenerabile la nivel global


