Skip to main content

OMV Petrom și Renovatio au obținut de la BCR un credit de investiții de 47 de milioane de euro pentru dezvoltarea parcului eolian Gura Văii (CEE Onești), din județul Bacău. Finanțarea acoperă cel puțin 60% din valoarea proiectului, inclus în portofoliul eolian de 300 MW pentru care OMV Petrom a anunțat recent decizia finală de investiție.

Proiectul face parte din portofoliul de ~1.000 de MW al Electrocentrale Borzești, deținut de OMV Petrom (50%) și Renovatio (50%).

”Obiectivul nostru este să depășim 2,5 GW de capacitate instalată în proiecte de energie din surse regenerabile până în 2030, alături de partenerii noștri. Am dezvoltat un portofoliu diversificat de proiecte solare, eoliene și hidro. Intrăm acum într-o nouă etapă, în care transformăm aceste proiecte în capacități de producție: avem deja 70 MW în operare și 1.500 MW în curs de dezvoltare. Proiectul de la Gura Văii – Onești este un pas important în consolidarea prezenței noastre în producția de energie regenerabilă din România”, a declarat Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze & Energie, într-un comunicat de presă.

Cu o capacitate instalată de circa 50 MW, proiectul a primit toate avizele necesare.

Producția anuală netă de energie electrică a parcului este estimată la aproximativ 110 GWh.

OMV Petrom a achiziționat în 2024 o participație de 50% în Electrocentrale Borzești, companie care are în dezvoltare proiecte regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW.

CITEȘTE ȘI:

PPA-urile: cum transformă companiile energia într-un avantaj competitiv

Eurowind Energy România începe construcția parcurilor eoliene Frumușița, Vector și Pecineaga Nord-Est