România produce cercetare valoroasă, însă multe dintre cele mai promițătoare inovații dezvoltate în laboratoarele sale rămân necunoscute publicului și nu ajung să fie valorificate în economie. De la sisteme hortivoltaice și biocombustibili obținuți din plante, până la materiale inovatoare pentru construcții verzi sau metode de depistare timpurie a cancerului, cercetătorii români dezvoltă soluții cu potențial real pentru marile provocări ale societății. Într-un interviu acordat NewsEnergy, Ciprian Stănescu, fondator Social Innovation Solutions și inițiatorul programului Future LAB, explică de ce aceste „comori ascunse” rămân invizibile și ce trebuie schimbat pentru ca ele să ajungă din laborator în viața de zi cu zi.
Vă invităm să descoperiți o altă față a cercetării românești – una pe care nu o veți găsi în rapoarte sau statistici, ci în poveștile oamenilor care dezvoltă soluții la unele dintre cele mai mari provocări ale societății.
Ciprian Stănescu, la TEDx USVT Timisoara, 6 noiembrie 2025. Sebastian Tataru / sebatataru.ro
NewsEnergy: Care au fost principalele concluzii ale proiectului Future LAB și ce ne spun ele despre starea actuală a cercetării și inovării din România?
Ciprian Stănescu:
Principala concluzie este că România produce cercetare, dar nu a construit sistemele potrivite pentru a o transforma în valoare economică.
Nu din lipsă de talent sau de idei, dovadă stau și cele 75 de brevete în baza cărora am lucrat în Future LAB, ci din lipsa unei infrastructuri potrivită vremurilor în care trăim.
Analiza pre-program, realizată cu peste 80 de respondenți din 50 de organizații, a arătat că 96% dintre cercetători simt nevoia să-și îmbunătățească capacitatea de colaborare cu industria, 92% nu dispun de instrumente pentru evaluarea potențialului economic al propriilor rezultate, și doar 34% au un birou sau o echipă dedicată transferului tehnologic.
Programul are un impact pe termen mediu și lung, dar deja elemente din analiza primelor săptămâni de la finalizarea Future LAB ne arată că modelul este unul potrivit. De exemplu, media generală de pregătire pentru transfer tehnologic auto-evaluată de participanți la începutul programului a crescut de la 3,04 la 4,04 pe o scală de 5.
Peste 80% dintre participanți s-au evaluat ca pregătiți sau foarte pregătiți să inițieze activități de transfer tehnologic la finalul programului, comparativ cu evaluarea inițială, iar NPS-ul (Net Promoter Score – n.r.) agregat al grupului de 25 a fost 95,5.
În săptămânile imediat următoare programului, de exemplu, un institut din domeniul chimiei a început conversațiile cu un partener industrial major pentru brevetul prezentat, o stațiune de cercetare horticolă a inițiat prima documentație europeană de standardizare pentru un sistem hortivoltaic inovator, o stațiune de legumicultură a decis să înființeze un spin-off și pregătește primul proiect european de finanțare, iar un institut din domeniul fizicii materialelor a deschis discuții cu o companie de telecomunicații pentru testarea inovației în condiții reale.
NewsEnergy: Cum arată, astăzi, un cercetător român? Care sunt frustrările pe care le-ai auzit cel mai des și ce îl motivează să continue?
Ciprian Stănescu:
Cercetătorul român pe care l-am întâlnit în Future LAB este, în cel mai bun sens al cuvântului, un profesionist al ideilor prins într-un sistem al procedurilor. Este curios, dedicat, foarte competent în domeniul său și adesea izolat de mediul care ar putea să-i valorifice munca și anume cel de business.
Datele pre-program confirmă această realitate. La începutul programului, scorul mediu de pregătire generală pentru valorificarea cercetării era 2,75 din 5. Scorul la instrumentul Transfer Route (un cadru SIS de decizie pentru traseul unui brevet) era 1,75 din 5, cel mai scăzut din întreaga evaluare. Cercetătorii aveau atitudini pozitive față de schimbare (4,50 din 5 la indicatorul deschidere față de schimbare) și un angajament real față de acțiune (4,35 din 5), dar le lipseau instrumentele și cunoștințele pentru a traduce această motivație în pași concreți.
Frustrarea predominantă nu este legată de resurse materiale, deși și acestea contează. Este mai profundă: sentimentul că munca lor nu ajunge nicăieri în afara sistemului academic, adesea văzut ca sub-finanțat.
Un institut din domeniul cercetării industriale a constatat, în urma programului, că brevetele proprii nu erau suficient documentate, că nivelul TRL declarat nu reflecta realitatea și că echipa nu era pregătită să răspundă întrebărilor venite din mediul de afaceri.
NewsEnergy: De ce atât de puține rezultate ale cercetării românești ajung să fie transformate în produse și soluții folosite în economie?
Ciprian Stănescu: Răspunsul este că cele două sisteme, cercetarea publică și industria, funcționează adesea după logici diferite și nu dispun de suficiente spații de conversație și decizie care să le traducă una alteia.
Pe de altă parte, soluțiile de tehnologie din cercetare au nevoie de timp de dezvoltare și “patient capital”, ceea ce găsim mai degrabă ca excepție în mediul de business din România. PPC România, partener fondator al programului, a fost una dintre primele companii care a arătat interes concret pentru ideea din spatele programului și tehnologiile prezentate, de exemplu.
Future Lab _ sursa foto: SIS
Datele culese pre-program sunt relevante: 60,5% dintre cercetători au indicat co-dezvoltarea cu parteneri externi ca principala lor rută de transfer tehnologic, ceea ce înseamnă că transferul are loc prin parteneriat, nu printr-un traseu structurat de comercializare. Altfel spus, majoritatea organizațiilor de cercetare nu au o strategie de valorificare, ci au relații individuale care funcționează sau nu, în funcție de circumstanțe.
La aceasta se adaugă o problemă de comunicare pe care programul a evidențiat-o în mod repetat. La pre-assessment, scorul mediu la nevoia competențelor de comunicare non-științifică era 3,50 din 5, cel mai ridicat scor inițial, ceea ce arată că cercetătorii sunt conștienți de importanța comunicării, dar nu au instrumentele necesare pentru a o face eficient în direcția mediului de business. La finalul programului, același indicator a ajuns la 4,36, confirmând că această competență poate fi dezvoltată rapid cu formare adecvată.
NewsEnergy: De ce se blochează atât de multe proiecte la TRL 5, adică trecerea de la validarea în laborator la testarea în condiții reale, și ce ar trebui schimbat?
Ciprian Stănescu: 28% dintre participanții Future LAB au identificat TRL 5 drept cel mai dificil prag de depășit dintre cele relevante. Analiza pre-program a arătat că TRL 4 și TRL 5 reprezintă nivelul predominant de maturitate al rezultatelor de cercetare din institutele participante. 78% dintre respondenți au identificat evaluarea fezabilității economice și a potențialului de piață ca principala nevoie de suport pentru a avansa, iar 76% au menționat validarea tehnică și experimentală.
Ambele sunt activități care necesită resurse și conexiuni externe pe care institutele publice nu le au în mod sistematic și pe care doar anumite universități reușesc să le acopere.
Semnificativ este că instrumentul cu cea mai mare creștere în program a fost tocmai Transfer Route (parte a Patent Value Canvas) de la 1,75 la 4,16, cea mai mare din întreaga evaluare. Participanții au intrat în program fără un cadru de decizie suficient de structurat pentru traseul unui brevet și au ieșit cu un instrument operațional, care urmează să fie implementat și la nivelul unei universități tehnice din București pentru școala doctorală.
Și, evident, multe din proiecte nu se maturizează pentru că nu au capital suficient. BCR, partener principal al programului, a contribuit exact la această dimensiune și a prezentat instrumentele de finanțare disponibile pentru companiile care vor să co-dezvolte cu institutele de cercetare, și arătând că există apetit din sectorul bancar pentru acest tip de parteneriate.
Future Lab _ sursa foto: SIS
NewsEnergy: Ați discutat în ultimele luni cu cercetători din unele dintre cele mai importante institute din România. Ce comori ascunse ați descoperit? Dacă ar fi să alegi trei proiecte sau direcții de cercetare care merită mult mai multă atenție publică, care ar fi acestea și de ce?
Ciprian Stănescu: E o întrebare foarte complicată pentru că sunt mai mult de trei comori, așa că voi alege cinci, deși ar fi câteva zeci probabil.
Am intrat în program știind că există cercetare valoroasă în România. Nu știam că vom găsi soluții care să nu existe în nicio altă parte din Europa sau din lume.
– cercetarea în sisteme hortivoltaice, ce combină producția agricolă cu cea fotovoltaică pe același teren. Un institut din domeniul cercetării horticole a reușit, în urma programului, să inițieze colaborarea cu o organizație de standardizare pentru a depune la nivel european prima documentație de standardizare pentru această categorie de sisteme.
– organizație de cercetare lucrează pe un material fonoabsorbant inovator bazat pe lână de oaie și spumă poliuretanică, o soluție cu aplicabilitate directă în construcții verzi și izolații acustice. În urma programului, echipa a inițiat identificarea furnizorilor de materie primă, a conturat o strategie de proprietate intelectuală și are ca obiectiv explicit un proiect pilot la scară semi-industrială în următoarele 12 luni,
– un dispozitiv de propulsie fără piese mobile și fără semnătură termică, electromagnetică sau acustică, aplicabil în drone de supraveghere și propulsie aerospațială.
– o metodă neinvazivă de identificare timpurie a cancerului prin detectarea celulelor tumorale în sânge.
– o soluție circulară care transformă plantele zaharate simultan în biocarburant și îngrășământ organic. Combinația dintre producția de energie și valorificarea reziduurilor agricole este exact tipul de inovație pe care fondurile europene pentru agricultură durabilă o pot finanța direct.
NewsEnergy: Ce ai învățat prin proiectul Future LAB despre cercetători și despre cercetarea românească și nu ai fi putut afla din niciun raport sau statistică?
Ciprian Stănescu: Am învățat că cercetătorii români nu duc lipsă de motivație sau deschidere față de schimbare.
Datele pre-assessment confirmă acest lucru: indicatorii de atitudine ca deschiderea față de schimbare (4,50), decizii bazate pe date (4,70), asumare de riscuri (4,60) erau deja foarte ridicați înainte ca programul să înceapă. Această cohortă nu a avut nevoie să fie convinsă că transferul tehnologic este important. A avut nevoie de instrumente, cunoștințe și conexiuni.
La finalul programului, scorul general de pregătire a crescut cu peste un punct, de la 3,04 la 4,04. Cinci instrumente din șase au depășit pragul de 3,9 în post-assessment, iar OKR-urile (setarea de obiective și rezultate cheie), un instrument complet nou pentru marea majoritatea participanților, au crescut de la 1,80 la 3,80. Aceste cifre arată că schimbarea este posibilă și că are un ritm accelerat atunci când cadrul este potrivit.
Am mai înțeles un lucru esențial: izolarea cercetătorilor români față de mediul economic nu este o consecință a indiferenței față de relevanța practică a muncii lor. Este consecința unui sistem care nu a investit suficient în construirea punților.
Când punțile există, chiar și în formatul intensiv al unui bootcamp de trei zile, un institut din domeniul fizicii materialelor poate identifica o potențială colaborare cu o companie de telecomunicații pentru testarea inovației în condiții reale, de exemplu. Un alt institut poate obține interesul direct al unui partener industrial major pentru tehnologia prezentată, în zilele imediat următoare programului.
NewsEnergy: De ce nu ajunge publicul să afle despre aceste soluții? Unde se pierde povestea dintre laborator și societate?
Ciprian Stănescu:
Povestea se pierde din cel puțin trei motive: limbajul folosit, capacitate instituțională și spațiul media efectiv. Am stat față în față cu un cercetător care lucra de 8 ani la o soluție extraordinară și nu a reușit să îmi explice cu adevărat de ce soluția lui ar fi interesantă pentru o companie.
La pre-assessment, scorul mediu la competența de pitching (prezentarea unei soluții în fața unui public non-academic) era 2,90 din 5. La post-assessment a ajuns la 4,00. Creșterea de 1,10 puncte în câteva luni confirmă că această competență poate fi formată, dar și că ea lipsea aproape sistematic la începutul programului. Cercetătorii sunt formați să comunice pentru colegi din domeniu. Comunicarea pentru decidenți economici sau pentru publicul larg nu face parte din traseul lor de formare.
Al doilea loc este cel instituțional. Institutele de cercetare nu dispun de departamente de comunicare suficient de pregătite pentru noua lume a comunicării și nu au resurse alocate pentru vizibilitate externă. De exemplu, un institut din domeniul electrochimiei a conștientizat în urma programului că transferul tehnologic este un efort colectiv că cercetătorii trebuie să se implice activ în valorificarea rezultatelor, nu doar reprezentanții biroului de transfer tehnologic.
Al treilea este un ecart structural în spațiul mediatic: inovarea aplicată din institutele publice de cercetare ocupă un spațiu aproape inexistent în conversația publică, deși reprezintă o resursă cu potențial economic semnificativ.
NewsEnergy: Cum putem transforma cercetarea românească într-o sursă de soluții pentru tranziția energetică și provocările climatice?
Ciprian Stănescu: Dintre cele 25 de organizații participante în Future LAB 2026, șase aveau profil energetic, zece lucrau în domeniul mediului și biodiversității, iar unsprezece aveau profil agricol sau agroalimentar, care sunt domenii cu relevanță directă pentru agenda tranziției verzi.
Future LAB a demonstrat că conexiunea dintre această cercetare și industrie este posibilă și generează rezultate rapid. Un institut din domeniul chimiei a trimis, imediat după finalizarea programului, o descriere detaliată a brevetului de interes direct către un partener industrial din sectorul energiei. Un alt institut a fost contactat de același partener industrial în zilele imediat următoare, ca urmare a tehnologiei prezentate. Un al treilea a inițiat o potențială colaborare cu o companie de telecomunicații pentru testarea inovației în condiții reale.
Toate acestea s-au întâmplat în câteva săptămâni de la finalizarea programului. Modelul este replicabil și scalabil. Ceea ce este necesar este instituționalizarea sa: programe permanente care să pună cercetarea românească în dialog direct cu companiile implicate în tranziția energetică, susținute printr-un parteneriat între mediul privat, instituțiile financiare și autorități.
Dacă nu schimbăm arhitectura sistemului, aceste conexiuni rămân excepții, nu regulă.
NewsEnergy: Dacă ai invita un director dintr-o companie de energie să viziteze un singur laborator din România, unde l-ai duce?
Ciprian Stănescu: Complicată întrebare, pentru că sunt foarte multe laboratoare unde l-aș duce. Cred că este o practică importantă pentru orice decident din companiile din România care au sau ar putea avea potențial să lucreze cu cercetarea românească. Nimic nu se compară cu timpul petrecut într-un laborator și conversațiile cu cercetătorii.
L-aș duce de exemplu, la o stațiune de cercetare care lucrează pe sisteme hortivoltaice, ce combină producția agricolă cu cea de energie solară pe același teren. De asemenea, l-aș duce la un institut de cercetare chimică care lucrează pe procese de biorafinare a plantelor zahărate pentru producerea simultană de biocarburanți și îngrășăminte organice, ca să mai dau un exemplu.
NewsEnergy: Anul acesta, Climate Change Summit ajunge la cea de-a cincea ediție, într-un context în care schimbările climatice, competitivitatea și securitatea economică sunt tot mai strâns legate. Care crezi că este conversația pe care România încă o evită, dar pe care ar trebui să o avem urgent?
Ciprian Stănescu: România deține resurse naturale și capacități de cercetare cu valoare strategică în contextul tranziției verzi: energie hidro, nucleară, solară, soluri fertile, institute cu experiență în agricultură durabilă și materiale avansate. Și totuși, în cea mai mare parte, aceste resurse sunt tratate ca rente, nu ca platforme de competitivitate pe termen lung.
O concluzie a programului Future LAB este relevantă în acest context: mulți dintre participanți și-au propus, ca obiectiv pentru următoarele 6-12 luni, nu doar acțiuni la nivelul propriei organizații, ci propuneri de schimbări instituționale și legislative care să creeze cadrul sistemic necesar transferului tehnologic.
Această perspectivă sistemică arată că unii cercetători români au înțeles deja că problema nu este doar a fiecărui laborator în parte, ci a arhitecturii întregi a relației dintre cercetare, industrie și autorități.
Conversația pe care cred că evităm să o transformăm în realitate este tocmai aceasta: cum construim această arhitectură? Cum transformăm resursele și cercetarea României dintr-o sursă de export brut și dependență externă într-o platformă de valoare adăugată în economia verde?
La a cincea ediție a Climate Change Summit din 13-17 octombrie, care reunește lideri din business, administrație publică, finanțe și societate civilă din România și din întreaga regiune CEE, vom crea pentru prima dată un spațiu dedicat în care cercetători români vor putea prezenta direct decidenților economici și politici ce fac în laboratoarele lor.
NewsEnergy: Ce i-ai spune unui tânăr cercetător care se întreabă dacă merită să rămână în România?
Ciprian Stănescu: Cred că ceea ce îi lipsește unui tânăr cercetător în România nu este dorința de a face lucruri relevante, ci instrumente, conexiuni și contexte mai bune care să traducă această dorință în impact concret.
Future LAB a demonstrat că aceste instrumente pot fi dobândite rapid și că impactul devine real. I-aș spune, în final, că România are nevoie de cercetători care să rămână nu pentru că sistemul este funcțional, ci pentru că ei sunt cei care îl pot transforma. Și că există programe, cum este și Future LAB, parteneri industriali și instituții financiare care sunt pregătite să asculte și să investească în această transformare.
România nu duce lipsă de oameni care pot produce schimbare, ci duce lipsă de sisteme care să nu-i epuizeze înainte ca aceștia să apuce să o facă.
CITEȘTE ȘI:
Unde se rupe lanțul inovării în România: cercetătorii cer parteneriate cu industria și societatea
Cum poate România juca în „Champions League” din cercetare și inovare. Modelul norvegian
